Tehnici de salvare - hrana vegetala

Oricine are nevoie de hrană pentru căldură şi energie, sau pentru refacere după muncă grea ori o boală. Chiar când omul doarme, numai pentru respiraţie şi funcţiile vitale sunt necesare 1700 cal/ zi.

Pentru o muncă grea se ard până la 5 500 cal/zi.
În general, foamea, singură, nu omoară repede. Ba, uneori face bine: în viaţa normală, postulvindecă boli, chiar grave. Un om sănătos poate supravieţui câteva zile cu rezervele de hrană existente în corpul său. Prima şi a doua zi de post sunt mai grele, apoi apare obişnuinţa. Omul rezistă chiar şi câteva săptămâni fără să mănânce alimente solide, dar în acest timp devine atât de slăbit încât sigur va cădea victimă bolilor, infecţiilor sau pericolelor mediului înconjurător.
În condiţii de supravieţuire, după ce scapi de chinurile imediate ale accidentului, starea ta va depinde de hrana pe care o vei găsi. Mesele vor avea un regim combinat din: conserve, plante (fructe) comestibile, vânat, produse din pescuit.
Va trebui să-ţi înfrângi scârba şi să te adaptezi la alimentele accesibile, crude, cum ar fi: gândaci, broaşte, arici sau păsări.
În general, nu vei găsi hrană în cantitatea necesară unei alimentaţii suficiente. Aceasta impune raţionalizarea, adică economisirea alimentelor şi distribuirea lor cu maximum de exigenţă.
Nu risipi energia; economiseşte caloriile!

MĂNÂNCĂ CEEA CE GĂSEŞTI

Foamea este cel mai bun bucătar
Mănâncă cât mai mult, oricând poţi (în afară de cazul în care nu ai apă destulă).
Încearcă să mănânci hrană caldă cel puţin o dată pe zi. Păstrează proviziile şi conservele pentru situaţiile extreme (citeşte instrucţiunile de pe cutii sau pachete şi nu depăşi termenul de păstrare). Lungeşte-le, amestecă-le cu alimentele pe care le găseşti înjur: iarbă, ferigi, coajă de copac,ouă, crustacei, melci, şopârle, broaşte, alge, veveriţe, greieri, şoareci, termite, lăcuste, pescăruşi - şi alte zeci de alimente.
Când nu ai apă suficientă la dispoziţie, încearcă să mănânci numai plante. Acestea nu fac sete, spre deosebire de peşte, carne, ouă . Tot ce mişcă şi este viu - constituie un aliment bun, consistent. Fac excepţie: toate broaştele râioase, unii crustacei, câţiva peşti de apă sărată, anumite organe ale unor vieţuitoare (de exemplu
ficatul urşilor polari şi al focilor, pielea salamandrelor, capul şerpilor).

HRANA VEGETALA

1. Dacă: are coaja păroasă, cleioasă, mucilaginoasă; creşte în apropierea unui cadavru de animal - arunc-o.
2. Rupe planta, freac-o între degete: nu trebuie să irite pielea, să miroase urât, să aibă suc lăptos. Aşteaptă câteva minute, să te convingi.
3. ia o bucăţică mică din ea şi ţine-o 5 minute între dinţi şi buza inferioară.
4. Dacă în acest timp nu se produce în gură un gust de săpun, amar, iute, arzător, mestec-o şiînghite-o.
5. Dacă după 1/2 oră nu apar semne rele, mai mănâncă puţin - cam o lingură.
6. Dacă după 1 oră totul e în ordine, mănâncă mai mult - cam 2 linguri.
7. Dacă în următoarele 8 ore nu apar semne rele, mănâncă o cantitate mai mare - aproximativ
o mână.
8. Dacă în următoarele 10 ore nu apar semne de boală la stomac, înseamnă că planta respectivă este bună de mâncare.
Nu verifica mai mult de o plantă o dată.
Unele plante bune de mâncat nu satisfac acest test, dar majoritatea plantelor comestibile îl trec.
După ce o plantă trece examenul indicat mai sus, nu mânca imediat o cantitate mare, ci creşteo treptat, zilnic. O cantitate mică de mâncare otrăvitoare nu are puterea să omoare sau să producă o boală gravă, dar o cantitate mare o poate face.
Nu amâna, ci caută rezerve şi verifică plantele comestibile din zonă - cât timp încă mai ai ce mânca.
O plantă pe care o mănâncă păsările sau animalele poate să nu fie bună şi pentru om. Înainte de a o mânca, verific-o la fel ca pe alte plante necunoscute -aşa cum am arătat mai înainte.
Plantele comestibile
Dacă nu ştii sau nu poţi să identifici ce fel de plantă este, aplică-i metoda de verificare de mai sus. S-ar putea ca o parte a plantei să fie comestibilă şi alta nu. Cercetează, încearcă, experimentează şi verifică separat care sunt părţile cele mai bune şi mai gustoase ale unei plante: frunzele, tulpinile, rădăcinile, fructele, coaja, sucul, tuberculii, rădăcinile, seminţele, păstăile, florile, mugurii, nucile, bulbii, mlădiţele.
Unele plante otrăvitoare seamănă bine cu cele comestibile. Nu risca: verifică-le cu atenţie.
Învaţă cumva să identifici plantele comestibile - s-ar putea ca aceste cunoştinţe să-ţi salveze
viaţa! Studiază cărţile de botanică etc.
O plantă poate fi recunoscută cu ajutorul unor elementele de identificare, care ar trebui reţinute înainte de a pleca în călătorie:
- Zona unde creşte: fiecare plantă creşte numai în anumite locuri;
- Forma şi mărimea: este înaltă şi lemnoasă? scurtă şi cu tija moale? ca un tufiş? are crengi?
- Frunzele: mari sau mici? ascuţite sau rotunde? cu margini zimţate sau rotunde? au culoare
uniformă sau sunt pestriţe?
- Florile: nu apar oricând, tot anul, dar dacă există, notează: culoarea, mărimea, forma, cresc individuale sau în ciorchine, unde cresc pe plantă;
- Fructele sau seminţele: sunt cărnoase? tari? reţine culoarea, forma, mărimea; cresc individuale sau în ciorchine, păstăi sau capsule etc.
- Rădăcinile - dacă nu au o formă specială, specifică, nu pot servi la identificare. Pentru supravieţuire poate fi suficientă cunoaşterea (temeinică) a doar 2-3 specii mai răspândite, lată câteva recomandări:
- Zona temperată: păpădia, urzica, ştevia, pătlagina.
- Zona tropicală şi subtropicală: palmierul, smochinul, bambusul.
- Zona deşertică: mescal, părul ţepos, baobabul, acacia (nu în Americi).
- Zona polară: molidul, salcia şi răchita (în nord), lichenii, plantele din zona temperată, care vara cresc şi aici.
- Zona de coastă: laver, varecul.
Plantele comestibile care pot fi găsite aproape peste tot (cele specifice anumitor zone geografice - sunt:
a) Ierburile (inclusiv orezul, secara, grâul). Îngrămădeşte iarba pe o cârpă sau pe o haină şi bate-o cu un băţ ca să scuturi seminţele. Freacă, rupe şi suflă pleava, iar boabele sau seminţele bagă-le într-un vas. Aruncă seminţele negre sau veştede. Bate-le, zdrobeşte-le, macină-le. Fierbe-le sau prăjeşte-le. Şi tulpinile lor sunt bune de mâncat.
b) Coaja de copac (straturile interioare) poate fi mâncată fiartă ori prăjită, sau mestecată crudă.
Dacă însă este prea amară nu o folosi.
c) Boabele trebuie mai întâi verificate cu grijă - ar putea fi otrăvitoare, chiar dacă păsările le mananca.
d) Ferigile (mai ales frunzele tinere) pot fi mâncate la nevoie. Îndepărtează prin frecare
perişorii: rupe creanga tânără, strânge tulpina cu palma şi trage frunzele prin pumn. Fierbe-le. Feriga
adultă distruge vitamina B din corp, ceea ce provoacă moartea. Mănâncă numai vârfurile tinere, strâns
ghemuite ca un arc. Toate ferigile din zona temperată nordică sunt comestibile când sunt tinere, dar
unele sunt prea amare.
e) Iarba elefantului (în toate zonele calde şi umede) creşte mai înaltă ca omul şi are seminţe
care seamănă cu fitilul de la artificii. Fierbe rădăcinile, florile şi mugurii.
f) Bambusul are multe părţi comestibile: seminţele, mugurii şi rădăcinile. Există multe
varietăţi de bambus: de la un fel de iarbă înaltă (prin locurile umede) până la copaci de peste 30 m
înălţime. Creşte oriunde are suficientă umezeală şi căldură.
g) Iarba de mare - creşte agăţată pe stânci, sau plutitoare, poate fi mâncată dacă este sănătoasă,
proaspătă şi tare. Însă produce şi măreşte setea. Dar nu consuma iarba de mare când e vâscoasă,
lipicioasă sau putredă.
h) Muşchiul şi lichenii pot fi răzuiţi, cojiţi sau culeşi de pe pietre şi de pe stânci. Spală-i bine
în apă şi fierbe-i.
Sunt necomestibile şi periculoase plantele:
- Cu suc lăptos (cu excepţia unora bine stabilite, ca păpădia);
- Roşii la culoare;
- Cu fructele împărţite în 5 segmente;
- Fructele şi boabele strălucitor colorate;
- Care irită, ard sau rănesc pielea;
- Cu peri mici pe tulpină şi pe frunze (irită gura şi tubul digestiv);
- Cu frunze ofilite şi veştede (de exemplu frunzele verzi, tinere, de mure, fragi, prun, piersic
sau cireş sunt comestibile, dar veştede sunt otrăvitoare);
- Cu gust greţos.
Ciupercile sunt periculoase pentru omul obişnuit, nepriceput. Evită-le - afară de cazul în care ştii precis că nu sunt otrăvitoare. Cele de mărime mijlocie sunt mai uşor de identificat şi mai puţin
stricate de insecte. Culege ciuperca întreagă, ca să fie mai uşor de identificat. Până te lămureşti singur sau cu ajutor, ţine ciupercile separat - altfel, cele otrăvitoare vor contamina şi celelalte ciuperci sau plante.
Pentru siguranţă, toate plantele ar trebui gătite şi fierte, mai ales dacă nu eşti sigur că sunt comestibile.
Atenţie - gătirea sau fierberea nu îndepărtează otrava ciupercilor.
În plante pot fi două otrăvuri cunoscute, ambele uşor de descoperit:
- Acidul cianhidric - are gust şi miros de migdale sau de piersici amare. Exemplul cel mai la îndemână este laurul - striveşte o frunză şi memorează mirosul. Evită sau aruncă orice plantă care miroase aşa.
- Acidul oxalic - sărurile sale (oxalaţii) se găsesc în plante cum ar fi: rubarba (reventul) sălbatică şi măcrişul lemnos. Se recunoaşte după senzaţia de ascuţit, uscat, înţepător, şi după arsura produsă pe piele sau pe limbă. Evită sau aruncă orice plantă care produce astfel de senzaţii.
Culegerea plantelor trebuie făcută metodic. Adună recolta într-un coş, într-o cutie sau o plasă astfel încât să nu se strivească, ceea ce le-ar provoca vestejirea urgentă.
* Frunze şi tulpini -alege-le pe cele tinere, sunt mai gustoase şi mai fragede. Pentru a le desprinde, apucă frunzele sau ramurile de lângă tulpină (dacă le rupi de la vârf, se pot sfâşia).
Frunzele conţin multe minerale şi vitamine. Nu le fierbe prea mult.
Tulpina unor plante este comestibilă. Dacă este moale, jupoaie coaja fibroasă (aţoasă), tai-o bucăţi sau felii, apoi fierbe-o. Miezul unor tulpini mai bătrâne poate fi mâncat după ce a fost extras prin despicarea tulpinii. Fibrele rezultate pot fi folosite la împletituri sau funii. Numeroase ierburi pot fi conservate prin uscare - dar nu în bătaia directă a soarelui.
* Rădăcini şi tuberculi - alege plantele mai mari şi mai bine dezvoltate. Dacă nu poţi smulge rădăcina din pământ, sapă în jurul ei, apoi salt-o în sus cu un băţ sau cu o ţepuşă.
* Florile unor plante sunt comestibile: tei, salcâm, trandafir, hamei, ciuboţica cucului, muşeţel. Fă ceai din ele.
* Fructe - culege numai fructele coapte, bine colorate, de la plantele mari şi bine dezvoltate. Murele sau zmeura verzi şi tari sunt indigeste. Curăţă coaja tare şi amară de pe fruct.
Atenţie! Anumite seminţe şi boabe sunt foarte otrăvitoare. Gustă, dar nu înghiţi. Verifică-le cu metoda indicată mai sus şi aruncă orice sămânţă care nu are gust bun, este amară sau arde limba (exceptând condimentele ca piperul etc). Uneori spicele unor cereale, în loc de seminţele normale au total sau parţial nişte excrescenţe cu boabe mari, ca de fasole, negre. Acestea sunt otrăvitoare. Aruncă întregul spic!
* Nucile conţin proteine şi grăsimi, fiind un aliment valoros. Eventualul gust amar poate fi îndepărtat prin spălarea miezurilor zdrobite în apă curgătoare, de râu. Nucile coapte cad din pom - scutură pomul sau loveşte crengile cu un băţ. Pentru a sparge mai uşor o nucă (sau orice alt obiect): cu o mână dă-i drumul să cadă de
la o mică înălţime pe o suprafaţă dură (piatră sau masă), iar cu celalată loveşte-o exact în momentul ciocnirii (exersează şi vei reuşi).

sursa selactie din: Manual de Supravietuire, autor Serban Derlogea

Posted by Vali on 11:33 . Filed under feature , hrana vegetala , tehnici-utile . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0