Tehnici de salvare - hrana animala

HRANA ANIMALĂ
Pentru a supravieţui trebuie să pui frâu atât milei sau dragostei faţă de animale, cât şi scârbei faţă de unele alimente.

Păsările sunt comestibile, dar nu toate au gust bun. Păsările de pradă, carnivorele, trebuie bine fierte. Cele necarnivore sunt gustoase, dar se ascund bine şi se sperie uşor. Multe păsări se pot prinde cu capcane tip cutie care cade. Pentru cele care stau pe crengi se pot monta laţuri. În pădure pune capcanele în poieni, în luminişuri sau pe malul râului.
Toamna păsările năpârlesc şi nu pot zbura pe distanţe lungi. Raţele, gâştele, păsările ierbivore pot fi prinse uşor în acest sezon. Apropie-te de cuib cu grijă (târâş, nu în picioare) până ajungi la o distanţă suficient de mică să arunci cu pietre sau să dai cu băţul.
Unele păsări îşi apără cuibul cu hotărâre; poţi fi atacat cu ciocul sau cu aripile, de una sau de un stol. Păsările mari care nu zboară (de exemplu struţul) pot da lovituri foarte puternice cu piciorul.
Insectele conţin grăsimi, proteine, hidrocarbonaţi. Învinge-ţi scârba şi mestecă-le - dar numai după ce le-ai fiert sau le-ai prăjit.
Caută-le în scorburi, în locuri umbrite şi umede, în copaci bolnavi sau lemne putrede. Adună numai insecte vii, nu lua din cele bolnave, moarte, urât mirositoare sau care produc iritaţie când le atingi. Atenţie când scormoneşti - scorpionii, păianjenii, şerpii se ascund tot în cotloane, crăpături sauvăgăuni.
Multe insecte pot fi mâncate în stare crudă, dar gătite sunt mai gustoase. Cel mai sigur este să le fierbi, sau prăjeşte-le pe pietre încinse ori pe jăratic. Îndepărtează picioarele şi aripile insectelor mari - au peri care irită tubul digestiv. Stoarce măruntaiele omizilor păroase şi mănâncă-le; nu mânca pielea, nici coaja (e iritantă). Scoate şi aruncă platoşa tare de pe cărăbuş etc.
Insectele mici pot fi strivite sau pisate până devin o pastă. Aceasta se găteşte sau se usucă până ce devine o pulbere - care se adaugă la alte feluri de mâncare ori în supă.
NU mânca:
- Insectele care se hrănesc cu hoituri, cu gunoi sau cu excremente - ar putea avea microbi;
- Viermii care trăiesc pe faţa de jos a frunzelor (adeseori secretă otrăvuri) -dar îi poţi folosi ca momeală la pescuit;
- Insectele şi omizile cu culori vii, contrastante - de obicei sunt otrăvitoare;
- Insectele păroase - probabil conţin substanţe iritante;
- Gândacii mari (rădaşcă etc.) au fălci şi cleşti puternici - cu care muşcă.
Termitele trăiesc în zonele calde. Majoritatea sunt vegetariene, dar speciile mari au fălci ascuţite cu care muşcă orice.
Cuibul sau muşuroiul atinge 2-3 m înălţime. Sparge bucăţi din el şi scufundă-le în apă ca să iasă termitele. O bucată de cuib pusă pe jăratic produce un miros care alungă ţânţarii. La pescuit atârnă o bucată de muşuroi deasupra apei: termitele care cad din ea vor atrage peştii. Dacă înfigi un băţ în cuib, termitele îl vor muşca şi rămân agăţate de el când îl scoţi; totuşi, recolta nu va fi mare.
Îndepărtează aripile termitelor mari înainte de a le fierbe sau de a le prăji. Ouăle lor sunt de asemenea
hrănitoare.
Albinele sunt comestibile. Mierea este foarte hrănitoare dar greu de cules. Cuiburile, stupii, se găsesc în scorburi, prin văgăuni sau sub o consolă de piatră. Atacă-le noaptea: ţine la intrarea în stup o torţă aprinsă, făcută din iarbă, astfel încât fumul să intre în stup. Apoi astupă gaura. Albinele mor şi vei putea mânca atât insectele, cât şi mierea. Înainte de a le mânca îndepărtează-le aripile, picioarele şi acul. Gustul se îmbunătăţeşte prin fierbere sau prăjire. Şi fagurii pot fi mâncaţi. Ceara serveşte la impermeabilizarea hainelor şi la fabricarea lumânărilor. Câteodată există riscul ca mierea să conţină substanţe toxice, luate de la plantele otrăvitoare. Mirosul ar putea fi o indicaţie - dar aplică testul deverificare al comestibilităţii indicat pentru plante. Viespile sunt periculoase. Caută o hrană mai binevoitoare.
Furnicile - majoritatea au o muşcătură usturătoare. Unele produc acid for-mic. Pot fi mâncate după ce sunt fierte cel puţin 6 minute pentru a scăpa de otravă.
Lăcustele şi greierii - au corpul rotofei şi picioarele musculoase. Plezneşte-le şi doboară-le cu o ramură înfrunzită sau cu o haină. Îndepărtează aripile, antenele şi picioarele scurte. Pot fi mâncate şi crude, dar mai bine prăjite - pentru a le omorî paraziţii.
Melcii, limacşii, viermii - trebuie mâncaţi proaspeţi, dar preparaţi.
Melcii se găsesc în apă dulce sau sărată şi pe pământ. Cei cu cochilii viu colorate pot fi otrăvitori. Melcii de mare nu sunt comestibili. Melcii şi limacşii culeşi vor fi ţinuţi nemâncaţi câteva zile sau hrăniţi numai cu plante verzi, comestibile, pentru ca în acest timp să elimine otrăvurile din corp. Înainte de a-i găti lasă-i să stea câtva timp în apă sărată, pentru a-şi curăţa măruntaiele. Se fierb 10 minute; se adaugă ierburi pentru gust.
Viermii, larvele conţin multe proteine. Înfometează-i o zi, sau stoarce-le murdăria. Pot fi uscaţi pe pietre încinse, la soare, apoi prin pisare se obţine un praf care se amestecă cu alte alimente.
* Pericole: numeroasele boli periculoase transmise de muşte sau alte insecte şi paraziţi
invizibili pot fi luate din apa şi din hrana nefiartă.
Găsirea vânatului -
*Urme şi semne: dacă înveţi să citeşti semnele nu totdeauna evidente pe care le lasă animalele
- vei şti peste ce-o să dai şi cum le poţi vâna.
Numai mamiferele mari umblă ziua. Majoritatea mamiferelor mici umblă şi se hrănesc
noaptea, la fel şi cele care le vânează.
Urmele dintre vizuină şi locul de adăpat sau de hrană sunt mai vizibile pe teren moale: pământ umed, zăpadă, nisip umed. Vechimea urmei rezultă din claritatea conturului şi conţinutul de apă: cu cât este mai netă, cu atât este mai recentă.
Dimineaţa devreme verifică urmele de aproape, pe lângă sol. Dacă roua sau pânzele de păianjen sunt deranjate, urma este proaspătă. Tunelurile făcute prin tufişuri şi crengile rupte de-a lungul traseului indică mărimea animalului care le-a făcut. Dacă frunzele rupte nu s-au veştejit şi crengile rupte sunt verzi, elastice, înseamnă că urma este proaspătă.

ursa selactie din: Manual de Supravietuire, autor Serban Derlogea

Posted by Vali on 11:57 . Filed under feature , Tehnici de salvare - hrana animala , tehnici-utile . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0