:: NEWS :: Stiri fierbinti :: NEWS ::

.

Profetii 2011- profetii au fost decand omenirea.

Iată că intrăm în anul 2011, aşa că n-ar fi rău să aflăm care sunt profeţiile pentru acest nou an.

Profeţia nr.1: Cutremurele de la începutul anului 2010 (ca cel din Haiti) reprezintă începutul necazurilor din 2011, căci acest an va fi unul plin de nenorociri.
Profeţia nr.2: La sfârşitul anului, activitatea solară se va înrăutăţi, pentru a atinge maximul în anul 2012.
Profeţia nr.3: Sfârşitul Bisericii Catolice, ce va avea loc atât în 2011, cât şi în 2012.
Profeţia nr.4: Atunci când activitatea solară va creşte, furtuni groaznice vor izbi coastele Americii.
Profeţia nr.5: Occidentul se va afla în război cu Iranul, Rusia sau China. Va începe cel de-al treilea război mondial.
Profeţia nr.6: Va izbucni şi un război între India şi Pakistan, în care India va câştiga.
Profeţia nr.7: Economia globală va sucomba, iar Europa se află în mari probleme. Vor avea de suferit în special Spania, Portugalia, Germania şi moneda euro.
Profeţia nr.8: Înaintea izbucnirii celui de-al treilea război mondial, vor apărea cântece pe cer.
Profeţia nr.9: Toată lumea se va clătina din punct de vedere economic.
Profeţia nr.10: Israelul trebuie să atace Iranul, căci altfel va fi distrus.
Profeţia nr.11: Vor fi inundaţii masive şi ploi puternice în întreaga lume.
Profeţia nr.12: Vor fi cutremure puternice în emisfera occidentală.
Profeţia nr.13: Vladimir Putin va fi noul Antihrist, după Lenin şi Stalin. Comunismul rus se va reîntoarce, avându-l ca şef pe Putin; acesta va încerca să se folosească de musulmani pentru a slăbi Occidentul.
Profeţia nr.14: Preşedintele Egiptului, Mohammed Hosni Mubarak, va muri. Acesta poate fi “Mabus” din profeţia lui Nostradamus.
Oricum, precum se vede, în anul 2011 numai lucruri rele ne aşteaptă…Să sperăm că nu toate profeţiile se vor adeveri.
Mayasii nu au facut nici un fe de profetie despre viitor. Ei doar au creat un calendar care are ca sfirsit data de 21.12.2012. Interpretarile pe baza lui nu pomenesc despre un sfasit al lumii ci despre o transformare radicala a omenirii,trecere in alta dimensiune,o alta perceptie.

Posted by Vali on 12:15 . Filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0

0 comentarii for Profetii 2011- profetii au fost decand omenirea.

Leave comment

DONY & The KID music

.

2011 TehniciDeSalvare - Cioran . All Rights Reserved. - Designed by SimplexDesign