Etichetele produselor - eurile
nutritie , sanatate 11:48
CE TREBUIE SĂ ŞTIE ORICINE ?
Pe etichetele produselor alimentare româneşti se pot întâlni următoarele inscripţionări : emulgatori, gelatină, stabilizatori, grăsimi, spumanţi, coloranţi, antioxidanţi, gelifianţi, emulsifianţi.
Atunci când lecitina este extrasă din soia, lucrul acesta este specificat : lecitină(soia)
Aceste formulări sunt imprecise şi în cele mai multe cazuri în spatele lor se ascund componenţi şi aditivi alimentari cu origine necurată.
Din câte se cunoaşte până acum, în magazinele evreeşti şi musulmane din occident nu se folosesc aditivi de origine necurată, deci produsele fabricate acolo se pot consuma. Nu se ştie dacă acelaşi lucru este valabil pentru acest tip de magazine din România.
În ţările musulmane şi în Israel, se foloseşte gelatina bovină. În restul lumii se foloseşte gelatina porcină.
CÂTEVA EXEMPLE DE PRODUSE ALIMENTARE AMBALATE,
CU ETICHETĂ, CE POT CONŢINE ADITIVI NECURAŢI
Notă : Toate produsele alimentare ambalate conţin aditivi care pot fi de origine biologică (animală sau vegetală), pot fi substanţe chimice obţinute prin sinteză chimică, sau pot fi agenţi fizici (de exemplu radiaţii ionizate).
Regulă generală : controlaţi eticheta fiecărui produs alimentar folosind un tabel cu E-uri, pentru a şti ce fel de aditiv conţine produsul feriţi-va de aditivii din tabel !
Câteva exemple de produse alimentare
- pâine ambalată (specialităţi)
- fulgi de cereale
- cornuri cu ciocolată
- bomboane, ciocolată, napolitane, gumă de mestecat
- lapte praf, margarină, brânză topită, îngheţată, iaurturi, frişcă animală şi vegetală
- toate produsele instant (cacao, etc.)
- băuturi răcoritoare.
ALIMENTE NEAMBALATE, FĂRĂ ETICHETĂ, CE POT CONŢINE ADITIVI NECURAŢI
- pâine albă care rămâne pufoasă mai mult de 2 zile
- specialităţi de panificaţie (cornuri, chifle, etc.)
- pâine neagră sau integrală cu seminţe (de consistenţă elastică)
- toate produsele de patiserie
- toate produsele de cofetărie
- produse de tip „fast food” : pâine, maioneză, brânză topită
- toată îngheţata din comerţ
- toată frişca din comerţ
Lista rămâne deschisă...
E-uri extrem de periculoase :
- E 211 şi E 330 (în sucuri)
- E 621 şi E 622 (în condimentele sintetice)
- E 250 (în mezeluri)
- E 123 (bomboane, jeleuri, dropsuri mentolate, brânzeturi topite, creme de brânză) – acesta este cel mai cancerigen
- E 110 (în dulciuri, prafuri de budincă)
- E 102 (dulciuri, budinci)
sursa: nutritie sanatoasa